Astrologia și pietrele prețioase sunt două domenii fascinante care se intersectează adesea. Fiecare zodie este guvernată de o planetă și este asociată cu anumite caracteristici și calități. 

Încă din cele mai vechi timpuri, pietrele prețioase și semiprețioase au fost folosite fie singure, fie în bijuterii, ca talismane purtătoare de noroc, în scopuri terapeutice sau ca simboluri ale puterii și înțelepciunii datorită semnificațiilor sacre. În acest articol, vom explora legătura dintre zodii și pietrele prețioase care le sunt atribuite, oferind o perspectivă captivantă asupra semnificației acestora. Dacă îți place astrologia, dar și bijuteriile cu pietre prețioase, atunci trebuie să știi care este piatra ta norocoasă pe care ar trebui să o porți mereu. Continuă să citești pentru a descoperi care este aceasta!

Piatră prețioasă Berbec (21 martie - 19 aprilie)

Berbecii sunt cunoscuți pentru pasiunea lor, energie și curaj. Sunt guvernați de planeta Marte, care le oferă forță și ambiție. Piatra prețioasă norocoasă a Berbecilor este diamantul, care simbolizează puterea, claritatea, echilibrul și curajul. Totodată, acesta exprimă dragostea eternă și este adesea ales pentru inelele de logodnă

Pe lângă diamant, nativii din zodia Berbec mai pot purta bijuterii cu granat, piatra semiprețioasă cunoscută și sub numele de „coralul roșu”. Aceasta simbolizează pasiune, senzualitate, creativitate și putere, caracteristici care definesc zodiile de foc. În plus, granatul este cunoscut pentru proprietățile sale tămăduitoare, protejând Berbecii de boli sau ajutându-i să își recapete energia.

Piatră prețioasă Taur (20 aprilie - 20 mai)

Taurii sunt cunoscuți pentru stabilitatea și determinarea lor puternică. Venus, planeta frumuseții și a iubirii, guvernează acest semn. Piatra prețioasă principală a celor născuți în zodia Taur este smaraldul. De un verde vibrant și fermecător, smaraldul este cunoscut pentru faptul că oferă o energie pozitivă, înțelepciune și că îmbunătățește memoria. 

Considerată cea mai valoroasă piatră prețioasă, după diamant, smaraldul mai este denumită și „Piatra succesului și a dragostei”. De asemenea, smaraldul reduce tendința Taurilor de a fi posesivi, îi ajută să se conecteze cu natura și să își atingă țelurile. Bijuteriile cu smaralde sunt accesoriile care nu trebuie să lipsească din colecția de accesorii, și nici din viața celor născuți în zodia Taur. 

Printre celelalte pietre norocoase se numără safirul - piatra exploratorilor și a celor cu sânge nobil, cuarțul roz - cristalul iubirii necondiționate și talismanul ce reprezintă calmul și blândețea și malahitul - piatra semiprețioasă verde care ajută la dezvoltarea mentală, fizică și emoțională.

Piatră prețioasă Gemeni (21 mai - 20 iunie)

Fiind guvernați de Mercur, planeta comunicării, asociată cu gândirea logică, nativii din zodia Gemeni sunt cunoscuți pentru comunicarea lor excelentă și adaptabilitate. Piatra prețioasă a acestora este smaraldul. Așa cum am menționat și mai sus, smaraldul ține în frâu emoțiile, ajutându-i pe acești nativi să-și echilibreze trăirile și gândurile. 

Pietrele semiprețioase care li se potrivesc Gemenilor sunt agatul și citrinul. Agatul aduce echilibru și armonie în viața lor, iar citrinul promovează încrederea și claritatea mentală. 

Piatră prețioasă Rac (21 iunie - 22 iulie)

Racii sunt cunoscuți pentru empatia și loialitatea lor, iar Luna, simbolul emoțiilor, guvernează acest semn. Piatra prețioasă principală a celor născuți sub această zodie este rubinul. Cuvântul „rubin” vine din latinescul „rubens” care înseamnă roșu. Considerată una dintre cele mai puternice pietre prețioase, cu o duritate de 9,0 pe scara Mohs, aceasta se situează imediat sub diamant. 

Asociat cu focul intens, pasiunea, iubirea, energia și pofta de viață, rubinul ajută Racul să ia atitudine, să fie ferm pe poziții și să se impună. În același timp, îl ajută să gândească clar și limpede. Mai multe informații despre semnificația, proprietățile terapeutice și valoarea rubinului poți citi aici.

Și, pentru că rubinul este piatra lunii iulie, ți-am pregătit o reducere de 10% la bijuteriile cu această piatră prețioasă! Descoperă selecția și alege bijuteria potrivită pentru Racul din viața ta.

Piatră prețioasă Leu (23 iulie - 22 august)

Leii sunt cunoscuți pentru carisma și creativitatea lor, fiind guvernați de Soare, sursa lor principală de energie. Peridotul, piatra prețioasă preferată a vechilor egipteni, pe care o numeau și „piatra soarelui”, este, astăzi, piatra semiprețioasă principală a celor născuți în zodia Leu. Cu o duritate de 6,5 - 7  pe scara Mohs, peridotul este suficient de rezistent și dur pentru a putea fi folosit în realizarea bijuteriilor, însă necesită atenție la purtare, pentru a nu-l zgâria.

Considerată un simbol al prosperității și succesului, această piatră semiprețioasă îi ajută pe Lei să-și dezvolte întregul potențial pentru a-și atinge toate obiectivele și țelurile. De asemenea, peridotul este asociat cu norocul, curajul si creativitatea.

Piatră prețioasă Fecioară (23 august - 22 septembrie)

Guvernate de Mercur, fecioarele sunt cunoscute pentru perfecționismul și atenția lor la detalii. Pietrele sempirețioase care se potrivesc celor din zodia Fecioară sunt jadul și peridotul, iar piatra prețioasă principală este safirul, cu o duritate de 9 pe scara Mohs. Despre acesta se spune că restabilește echilibrul și este asociat cu noblețea, regalitatea, credința și loialitatea.

Safirul este considerat una dintre cele patru pietre prețioase clasice, alături de diamant, smarald și rubin. Deși este cel mai cunoscut pentru nuanțele sale albastre, safirul poate avea și alte culori, cum ar fi roz, galben, verde sau chiar portocaliu. Trebuie menționat și faptul că cel mai cunoscut inel de logodnă cu safir este cel al Prințesei Diana. Astfel că, dacă vrei să o ceri în căsătorie pe Fecioara din viața ta, ori doar să o impresionezi cu un cadou special, o bijuterie cu safir albastru va fi alegerea potrivită.

Alegerea unei pietre prețioase potrivite în funcție de zodie poate aduce beneficii și influențe pozitive în viața ta. De asemenea, este important să îți amintești că aceste asocieri sunt bazate pe tradiții și credințe, iar fiecare persoană este unică. În articolul următor, vom vorbi despre celelalte semne zodiacale din horoscop și pietre prețioase potrivite pentru acestea. Până atunci, poți explora colecția noastră de bijuterii!